Despre Moldova

This text will be replaced

Noutăţile misiunii

Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova discutată la Consiliul Europei

Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova discutată la  Consiliul Europei11.02.2019

Rezultatele proiectului Uniunii Europene - Consiliului Europei Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova au fost discutate la 8 februarie 2019, la Strasbourg. Proiectul dat s-a derulat pentru o perioadă de 2 ani și este parte componentă a Planului de Acțiuni (PA) al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020.

La deschiderea evenimentului, Reprezentantul Permanent Corina Călugăru a evocat importanța acțiunilor de cooperare a Republicii Moldova cu Consiliul Europei (CoE), proiectul comun cu UE fiind un răspuns realităţii actuale într-o societate, în care mass-media joacă un rol central în promovarea valorilor democratice, statului de drept și libertăților fundamentale. Proiectul a contribuit la elaborarea și adoptarea noului cadru normativ, inclusiv a Codului serviciilor media audiovizuale, dar și la dezvoltarea capacităților media ale instituțiilor beneficiare, precum Consiliul Audiovizualului, Teleradio-Moldova, Teleradio-Găgăuzia, crearea Centrului de instruire al Teleradio-Moldova, Telefilm-Chișinău.

Ambasadoarea Corina Călugăru a menționat: “Proiectul dat a contribuit la inițierea unor dezbateri serioase privind pluralismul media și crearea unui dialog între presă și instituțiile menite să asigure funcționarea unei media independentă inerentă unui stat de drept. Astfel în semn de apreciere și mulțumire pentru partenerii acestui proiect, a fost prezentat filmul documentar Teatrul Mare din Soroca, în regia lui Eugeniu Popovici, destins cu premiul ADAMI 2018 pentru Diversitatea Culturală din Europa de Est.”

Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei Gabriella Battaini-Dragoni a apreciat iniţiativa de a organiza prezentarea rezultatelor proiectului, care a oferit nu doar expertiză, ci şi produse distincte care vor fi utilizate de către beneficiari - practica inerentă tuturor programelor din cadrul PA al CoE pentru Republica Moldova. „Planul de Acțiuni este, desigur, departe de a fi complet: urmează să fie realizate mai multe activităț în vederea consolidării capacităților naționale în continuarea reformelor demarate. Consiliul Europei apreciază foarte mult eforturile Reprezentanței Permanente de a ne angaja în mod constructiv - cu inițiative precum reuniunea de azi. Avem nevoie de sprijin continuu pentru a consolida și mai mult pluralismul mass-mediei și pentru a ajuta Republica Moldova să realizeze progrese în provocările cu care se confruntă în acest domeniu. Pe măsură ce munca noastră continuă, filmul premiat este o reamintire potrivită a bunului pe care îl putem realiza.” a subliniat oficialul european.

Patrick Penninckx, şeful departamentului Societatea informaţională a CoE, a subliniat că producerea a opt filme documentare cu suportul proiectului, șase din ciclul Europa mea și Premiul ADAMI 2018 pentru Teatrul Mare din Soroca este probabil cel mai vizibil rezultat al activităților proiectului în cauză. „Aceste rezultate ne demonstrează că proiectele noastre funcționează drept catalizatoare de schimbare, iar partenerii realizează această schimbare și profită de aceste oportunități”, a opinat oficialul CoE.

Mircea Surdu, directorul Telefilm - Chișinău, prezent la eveniment, a mulţumit pentru suportul acordat, ținând să sublinieze importanţa filmului documentar, care e o mostra de jurnalism specializat, mai profund, ce aduce în vizorul publicului tematici sociale şi culturale acute si importante pentru o societate tânără în tranziție, precum este cea a Republicii Moldova.

În final, reprezentanții misiunilor diplomatice și Secretariatului CoE au efectuat un schimb de opinii cu regizorul Eugeniu Popovici și William Massolin, Şeful Oficiului Consiliului Europei din Chişinău privind eventuale activități ulterioare în domeniul consolidării mass-media în țară.

Counsil of Europe coe int web Parliamentary Assembly of the Council of Europe (PACE) Congress of Local and Regional Authorities of the Council of Europe Commissioner for Human Rights mfa.md