Despre Moldova

This text will be replaced

Noutăţile misiunii

Sesiunea de toamnă a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei

Sesiunea de toamnă a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei 05.11.2018

Integritatea și comportamentul etic al aleșilor locali și regionali va fi tema de bază a discuţiilor din cadrul celei de-a 35-a sesiuni al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE), ce se va desfășura la 6 - 8 noiembrie 2018, la Strasbourg.

În sesiunea din toamna 2018, vor fi aleşi președintele Congresului, președinții camerelor, vicepreședinții și președinții comisiilor din cadrul CALRE.

De asemenea, vor fi examinate pentru adoptare, rapoartele privind conflictele de interese la nivel local și regional, precum și revizuirea Codului de conduită pentru toţi actorii implicaţi în guvernarea locală și regională.

Agenda prevede și dezbateri cu privire la provocările crizei migraţionale, cu care se confruntă orașele și regiunile din Europa, situația primarilor sub presiune, dificultățile financiare ale autoritățile locale și modul de reconciliere a solidarității teritoriale cu autoguvernarea regională. Se va mai examina proiectul liniilor directorii privind asigurarea consultărilor constante dintre autorităților locale şi centrale, proiectul de reformare a CALRE, etc.

Republica Moldova este reprezentată de către delegaţia naţională la CALRE. De asemenea, potrivit agendei, va fi prezentat raportul de informare privind alegerile locale anticipate din 2018.

Counsil of Europe coe int web Parliamentary Assembly of the Council of Europe (PACE) Congress of Local and Regional Authorities of the Council of Europe Commissioner for Human Rights mfa.md